In zilele noastre, majoritatea bunurilor de consum au inscriptionate etichete ce avertizeaza asupra apartenentei unui produs sau a altuia la o anumita clasa de performanta. Preferinta producatorilor este pentru litera A, poate si datorita pozitiei sale din alfabet, sugerand, astfel, un nivel maxim de „calitate”. Suntem asaltati permanent de asa-numite „clase A”, iar, ca si cum asta nu ar fi fost suficient, recent s-au adaugat si numeroase semne de +, ca simboluri ale superioritatii. Ceata este absoluta, beneficiarii nemaistiind daca A+++ este suficient sau ar fi nevoie de A++++. Boala respectiva a cuprins si domeniul tamplariei din PVC, chiar daca aceasta clasificare a fost impusa chiar de legislatorii care au elaborat standardul armonizat SR EN 12608. Fara a contesta faptul ca, de exemplu, o grosime a peretelui exterior vizibil al profilelor din PVC-U mai mare de 2,8 mm (si a celui nevizibil de 2,5 mm) contribuie intr-o anumita masura la diminuarea coeficientului de transfer termic (teoretic cel putin), precum si la imbunatatirea caracteristicilor de rezistenta mecanica, nu este foarte clar daca diferenta respectiva este hotaratoare in obtinerea unui plus in ceea ce priveste eficienta energetica a ansamblurilor de ferestre. Este posibil sa fie asa, dupa cum, la fel de bine, s-ar putea ca apartenenta la clasa A a unor anumite sisteme sa reprezinte doar o diferentiere vadita a solutiilor tehnice utilizate la aplicatiile premium. Este dificil, mai ales pe o piata cum este cea din Romania, in care utilizatorii dispun de resurse financiare limitate, ca acestia sa opteze
in corpore pentru niste produse mai scumpe, care asigura doar un spor limitat de performanta. De exemplu, exista o alta caracteristica esentiala la care utilizatorii ar trebui sa fie mai degraba atenti, iar aceasta este cea a conditiilor climatice specifice Romaniei. Incadrarea in clasa S (climat sever) constituie o cerinta mult mai logica pentru tamplaria instalata in tara noastra. Conform definitiei din standard, in aceasta situatie expunerea anuala la energia solara ar trebui sa fie mai mare de 5 GJ/mp, iar temperatura medie din cea mai calduroasa luna a anului sa depaseasca 22 °C. Ambele conditii sunt indeplinite in regiunea noastra. De aceea, o analiza atenta ar fi necesara pentru a determina daca nu cumva este suficienta incadrarea in clasa B a sistemelor, pentru respectarea exigentelor legate de climatul sever sau daca acestea pot fi atinse doar in cazul profilelor din clasa A.