“Coloana vertebrala” a capitalismului, in sensul sau cel mai profund, este constituita de clasa mijlocie – acei oameni muncitori si intreprinzatori, liber-profesionisti, persoane avand competente indiscutabile intr-un anumit domeniu sau, pur si simplu, meseriasi cu experienta relevanta – care reusesc sa depasasca nivelul satisfacerii nevoilor esentiale prin achizitia de bunuri economice inferioare (hrana, imbracaminte etc.) si sa atinga niste obiective diferite, in functie de aspiratiile fiecaruia. Necesara este insa indeplinirea unei conditii fara de care tot acest esafodaj s-ar prabusi – si anume, respectarea legii in litera si, mai mult, in spiritul sau. Nicio societate nu a ajuns cu adevarat dezvoltata luand-o pe scurtatura, eludand regulamentele scrise sau nescrise, bazandu-se pe minciuna, pe inabilitatea celorlalti de a sesiza potlogariile si de a se apara. Dimpotriva, atitudinile din categoria respectiva au fost in mod nemilos infierate, iar practicantii lor exclusi automat din organismul economic si social. Fara a generaliza, se poate afirma totusi ca aceasta a fost regula, iar exceptiile inregistrate de-a lungul timpului nu au facut decat sa o confirme. De aceea, incercarile vajnicilor reprezentanti ai economiei mioritice de piata de a ignora realitatea descrisa anterior si de a se fofila cu iscusinta prin hatisul legislativ, chiar daca au avut un succes vremelnic, par, in prezent, sortite definitiv esecului. Se pare ca ADN-ul national este manipulat genetic in zilele noaste de mult mai prozaicul DNA, iar sansele de atingere a obiectivului propus sunt maxime. In contextul dat, pare inutil indemnul la adoptarea unei atitudini cu adevarat profesioniste din partea antreprenorilor locali si abandonarea obiceiurilor bizantine care au facut atat rau. Totusi, o datorie de onoare este de a avertiza ca vremea matrapazlacurilor a trecut (ce termen, care alaturi de pesches, bacsis, spert si altii asemenea constituie o proba clara, care vine in sprijinul a asertiunii anterioare), iar viitorul apartine afacerilor corecte. Pare plictisitor, dar profitul este, de fapt, un castig care se obtine prin inventivitate, efort intelectual sustinut, abilitati castigate prin indelungate procese de invatare, pe scurt realizarea lui presupune multa transpiratie si putina inspiratie. Variabile precum „smenul”, „tunul”, „teapa” etc. sunt automat eliminate de un sistem imunitar functional, specific economiilor in care legea este respectata, iar justitia este cerberul ce vegheaza ca participantilor la proces sa nu le vina vreo idee contrara, iar daca acest lucru se intampla, sa opreasca „din fasa” o astfel de tentativa. Ce legatura au toate acestea cu domeniul tamplariei termoizolante? Este suficienta o privire in urma, chiar superficiala, pentru a avea un raspuns la aceasta intrebare. Probabil ca o alta dilema ar trebui luata in discutie: merita, oare, adoptata calea alternativa, chiar cu riscul de a sacrifica o parte din venituri sau se impune „exit”-ul dintr-un domeniu in care „tona” cincinala nu mai poate fi realizata? Unii au ales deja solutia din urma, altii se pregatesc sa o faca. In orice caz, ce va ramane va fi mult mai bun decat ce a fost!
.gif "ABONARE REVISTE")
