Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Vineri, 19 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - ABITARE si partenerii, la conferinta anuala pe teme de procesare a vitrajelor
ABITARE si partenerii, la conferinta anuala pe teme de procesare a vitrajelor
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 10 Apr 2017 08:33
Furnizorul de utilaje si materiale pentru executia geamului termoizolant Abitare CG, din Brasov, a continuat traditia conferintelor anuale adresate partenerilor din Romania. Derulat sub deja bine cunoscutul moto „Competenta in fabricarea geamului izolator”, evenimentul derulat la data de 8 aprilie a.c. a avut loc la complexul Cheile Gradistei Fundata. Cei peste 100 de experti prezenti au beneficiat de o experienta deosebit de interesanta, avand in vedere diversitatea tematicii abordate cu aceasta ocazie si numarul important de solutii inovatoare descrise de vorbitori. Lucrarile conferintei au fost deschise de Catalin Chelemen si Gabriel Manu, directori si parteneri in cadrul companiei, care au subliniat importanta organizarii unor astfel de manifestari, care sa reuneasca firme importante din domeniu si sa se constituie intr-un cadru optim de comunicare. Seminarul a continuat cu prezentarea lui Albino Corti, din partea Intermac, acesta realizand o descriere comprehensibila a noului echipament de debitare a geamului termoizolant, din seria Genius CT-RED, ale carui principale atuuri sunt legate de fiabilitate si o perioada extinsa de exploatare, in conditii optime de functionare. Aceste caracteristici sunt asigurate, printre altele, de calitatea componentelor folosite, precum si de utilizarea unei aplicatii software extrem de performante. Au urmat expunerile lui Davide Mistrello - Moverto (sisteme automate de stocare si manipulare a sticlei), Gabriel Fanaru - Ricerca Operativa (software pentru optimizarea resurselor), Roberta Cometti - RCN Engineering (utilaje de laminare si curbare a sticlei) etc. In finalul reuniunii, cei prezenti au avut ocazia sa participe la o expunere ce a avut ca tema finantarea activitatii prin fonduri europene, realizata de expertii companiei Iceberg. In cadrul acesteia a fost detaliata situatia actuala a respectivei alternative, precum si oportunitatile legate de utilizarea resurselor in cauza de catre companiile care activeaza in domeniul productiei de geam termoizolant. Informatii suplimentare, la www.abitare.ro Galerie Foto 
 
TSV
rehau
ABONARE REVISTE
SISECAM
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left