Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Miercuri, 26 Februarie 2025
BUCINMOB
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - DECEUNINCK: Evolutie buna a activitatii, in pofida contextului de piata dificil
DECEUNINCK: Evolutie buna a activitatii, in pofida contextului de piata dificil
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 26 Feb 2025 06:00
Fondat in Belgia in anul 1937, ca firma specializata in tehnologia compoundului, proiectarii, dezvoltarii, extrudarii, finisarii si reciclarii pentru industria constructiilor, Deceuninck se afla in prezent in topul primilor trei furnizori globali de sisteme din PVC pentru ferestre si usi. Grupul promoveaza o gama de produse inovative care sunt livrate catre mai mult de 4.000 de clienti, din 91 de tari de pe intregul mapamond. Deceuninck dispune de 14 unitati de extrudare si 22 de centre de depozitare si distributie, amplasate in Europa de Vest, Europa Centrala, Europa de Est, Asia si America de Nord, asigurand astfel accesul tuturor clientilor produse de o deosebita calitate si varietate. Cu o cifra de afaceri de peste 866 milioane de euro (in 2023),  concernul belgian deserveste inclusiv piata din Romania, pe care isi consolideaza permanent pozitia competitiva, subsidiara locala beneficiind de cei peste 80 de ani de experienta pe care compania-mama ii are in dezvoltarea unor solutii de inalta calitate. In cele ce urmeaza, Ovidiu Cilibiu, directorul de vanzari pentru Romania si Republica Moldova din cadrul Deceuninck, se refera la starea actuala a pietei de profil si la modul in care reprezentanta autohtona reuseste sa se adapteze noilor provocari. 
 
- Cum a evoluat piata pe care activati in anul 2024?
- In contextul dezechilibrelor geopolitice si al perspectivei economice mai putin favorabile din Europa, piata a intampinat provocari semnificative. Cu toate acestea, pentru Deceuninck Romania a fost un an plin de provocari, cu rezultate bune, iar prin prezenta noastra globala, am reusit sa echilibram performanta si dinamica afacerii noastre intr-un mediu dificil. In ceea ce priveste Romania, vedem in continuare un potential mare, iar Deceuninck investeste activ in aceasta tara.
 
- Care sunt cele mai interesante noutati din portofoliu si ce planuri aveti, din acest punct de vedere, pentru perioada urmatoare?
- Renovarile si constructiile noi raman esentiale in aceasta perioada. Deceuninck este pozitionat ideal pentru a raspunde acestor oportunitati cu produse si solutii potrivite, contribuind direct la reducerea consumului de energie la nivel rezidential. Oferim locuintelor din intreaga lume ferestre si usi exceptionale, cu cele mai bune valori de izolatie, fabricate din materiale reciclate si care sunt, la randul lor, reciclabile: acesta este angajamentul nostru si motivul pentru care fiecare fereastra conteaza.
Cele mai interesante noutati din gama noastra de profile includ: Elegant France si noul Casonetti, care completeaza seria Elegant. De asemenea, profilele ThermoFibra implica o tehnologie care integreaza fibre de sticla in profilele PVC, oferind o stabilitate sporita datorita armaturii speciale Forthex. Este o inovatie majora pentru gama Elegant, eliminand necesitatea armaturilor din otel. Tocmai de aceea, Elegant reprezinta viitorul, oferind una dintre cele mai inalte valori de izolatie termica de pe piata, respectand cerintele de eficienta energetica.
 
- Care sunt principalele canale de distributie pe care le aveti in Romania?
- Investim in parteneriate si in relatiile cu clientii nostri, dorind sa dezvoltam afacerea impreuna cu acestia. De asemenea, cautam oportunitati noi. Am renovat recent depozitul nostru din Bucuresti, pentru a deveni mai eficienti si a oferi servicii mai bune. In prezent, canalele de distributie raman cele clasice: livrarea din depozitul nostru din Bucuresti sau prin Jasin (Polonia). Ceea ce observam este un trend de stabilitate pe piata tamplariei termoizolante, in care fiecare furnizor isi valorifica partenerii.
 
- Ce probleme majore aveti in prezent si cum le gestionati?
- Problema principala cu care ne confruntam este regresul general din sectorul constructiilor de cladiri, unde in ultimii ani s-a resimtit o scadere. Pentru a face fata acestor provocari, ne concentram pe diversificarea ofertei noastre, punand la dispozitia clientilor o gama completa de produse care acopera toate segmentele de piata, de la solutii economice la produse premium. In plus, investim constant in inovatie si calitate, fiind atenti la nevoile si asteptarile clientilor nostri. Totodata, colaboram indeaproape cu partenerii nostri pentru a identifica solutii personalizate, oferind astfel valoare adaugata intr-un context economic provocator.
 
- In ce masura este afectata activitatea operationala curenta de actualele dezechilibre geopolitice si de legislatia europeana privind eficienta energetica, protectia climatica, reducerea amprentei de carbon, economia circulara etc.?
- Dezechilibrele geopolitice actuale au un impact semnificativ asupra lanturilor de aprovizionare si a pietei de constructii, insa activitatea noastra operationala ramane stabila datorita unei strategii bine fundamentate. Ne adaptam constant la schimbarile din mediul economic si legislativ, investind in sustenabilitate, inovatie si diversificarea produselor. Printr-o colaborare stransa cu partenerii si clientii, reusim sa identificam solutii eficiente care sa raspunda cerintelor pietei chiar si in conditii provocatoare. Adoptarea noii legislatii europene privind eficienta energetica, protectia climatica si economia circulara este o oportunitate pentru noi, deoarece sustenabilitatea este parte integranta din identitatea Deceuninck. Sub mottoul "Construim o casa sustenabila", ne asiguram ca produsele noastre sunt conforme cu cele mai inalte standarde de sustenabilitate. Ferestrele noastre sunt 100% reciclabile, garanteaza valori superioare de izolatie si maximizeaza eficienta energetica, contribuind la reducerea facturilor la energie pentru clienti. In plus, fabrica noastra de reciclare din Diksmuide, cea mai mare din Benelux, demonstreaza angajamentul fata de economia circulara. Ne concentram pe sprijinirea clientilor si partenerilor nostri cu solutii care raspund nevoilor lor si cerintelor legislative. Prin lansarea instrumentului de calcul al amprentei de carbon, le oferim posibilitatea de a monitoriza propriile emisii de CO2, ajutandu-i sa isi atinga obiectivele de sustenabilitate. Astfel, Deceuninck ramane un partener de incredere, dedicat atat protectiei mediului, cat si crearii unui viitor sustenabil.
 
- Care sunt cele mai importante oportunitati pe care le intrevedeti pe termen scurt, mediu si lung? In ce masura sunt legate acestea de digitalizare si noua revolutie industriala?
- Pe termen scurt, ne concentram pe sprijinirea si dezvoltarea clientilor actuali, mai ales in acest context dificil. Este o perioada de schimbari rapide, astfel incat nu este usor sa facem predictii pe termen lung, dar ne adaptam circumstantelor curente. Obiectivul nostru este sa imbunatatim constant serviciile si sa fim un partener de incredere pentru clientii nostri.
 
rehau
TSV
SISECAM
ABONARE REVISTE
Editia
NOIEMBRIE-DECEMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left