Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Luni, 29 Aprilie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - LME: Scadere puternica a cotatiei in iulie a.c., precedata de fluctuatii majore
LME: Scadere puternica a cotatiei in iulie a.c., precedata de fluctuatii majore
Furnizori de sisteme Publicat de Cosmin Dincu 25 Iul 2011 12:55
In perioada 13 – 24 iunie 2011, cotatia aluminiului primar, stabilita in cadrul tranzactiilor efectuate la Bursa de Metale din Londra (London Metal Exchange - LME), s-a situat pe un puternic trend descendent, ca urmare a accentuarii problemelor economice din SUA si mai multe tari europene. In prima parte a intervalului analizat, aprecierea USD in raport cu principalele valute nu a putut fi contrabalansata de reechilibrarea punctuala a monedei euro, astfel incat investitorii si detinatorii fondurilor speculative au efectuat operatiuni la preturi de vanzare cuprinse intre 2.543 USD/tona si 2.611 USD/tona pentru contractele incheiate la trei luni. Ulterior, intre 20 si 24 iunie, datoria suverana a Greciei a reprezentat principalul punct de interes al pietelor financiare, influentand puternic intreaga piata de metale neferoase, astfel incat – la finele acelei perioade de tranzactionare – pragul psihologic de 2.500 USD/tona pentru aluminiul primar nu a mai putut fi sustinut, pe fondul diminuarii apetitului fata de risc din partea investitorilor. Astfel, cotatia s-a plasat intre 2.498 USD/tona si 2.554 USD/tona. Intervalul 27 iunie si 1 iulie a.c. s-a caracterizat printr-o ascensiune initiala a pretului, ca urmare a trendului de depreciere a monedei americane si a primelor informatii cu privire la posibila intrare in incapacitate de plata a SUA, dupa data de 2 august 2011. Diferendele politice dintre democrati si republicani, care nu reusesc sa ajunga la un acord cu privire la reducerea cheltuielilor publice, eventuala sporire a taxelor etc., intarzie evitarea unei intrari in incapacitate de plata, "ce s-ar putea dovedi a fi catastrofala", dupa cum sustine presedintele SUA, Barrack Obama. Aceasta situatie negativa devine tot mai probabila, dupa ce la data de 23 iulie a.c. presedintele Camerei Reprezentantilor, John Boehner, a respins un plan de diminuare a cheltuielilor aferente programelor de asigurari medicale, cu o valoare de 650 miliarde USD, care ar fi presupus si o reducere a costurilor discretionare cu 1.000 miliarde USD, respectiv incasarea unor venituri suplimentare de 1.200 miliarde USD, aferente cresterii taxelor pe venit. Astfel, operatorii LME au adus cotatia de la un nivel de 2.499 USD/tona la 2.538,5 USD/tona la data de 30 iunie 2011, pentru ca in prima zi a lunii iulie aceasta sa scada din nou la 2.513,5 USD/tona. In saptamana 4-8 iulie, majorarea pretului la cupru, increderea temporara a investitorilor in rezolvarea problemelor din Europa si datele referitoare la cresterea productiei industriale din SUA, consemnata surprinzator in luna anterioara au dus la o sporire a cotatiei aluminiului de la 2.490 USD/tona la 2.576 USD/tona. Intre 13 si 17 iulie, tranzactiile cu aluminiu primar s-au inscris pe o tendinta descendenta, ca urmare a posibilului default din Italia, inregistrandu-se la un nivel minim record pentru ultimele cinci luni. Astfel, la data de 15 iulie a.c., cotatia a ajuns la numai 2.450 USD/tona, depasirea nivelului de referinta fiind strict conjuncturala (2.507 USD/tona)
Pretul mediu s-ar putea cifra la 2.800 USD/tona in 2012
In ceea ce priveste informatiile fundamentale cu impact asupra pietei, analistii Business Standard – India au precizat ca, pe baza studiilor proprii ce evidentiaza evolutia pietei petrolului (al carui pret este preconizat sa se majoreze puternic, datorita cererii din tarile cu economii aflate in plin proces de industrializare si dificultatilor de aprovizionare), cotatia medie globala a aluminiului primar s-ar putea inscrie pe un puternic trend ascendent pe termen scurt si mediu. Astfel, de la nivelul actual, de 2.550 USD/tona, este posibil sa se ajunga pana la 2.800 USD/tona. Desi aceasta previziune este sustinuta de multi experti din domeniu, exista si opinii contrare, potrivit carora sporirea costului de achizitie a petrolului nu va influenta decisiv costul de productie si, implicit, pe cel de comercializare. Astfel, Mukesh Kumar, director adjunct cu atributii operationale al Vedanta Aluminium sustine ca pretul petrolului are deja un impact limitat asupra industriei, de vreme ce principalele corporatii din bransa au implementat deja sisteme alternative de alimentare cu energie (bazate pe carbune si/sau gaze naturale), astfel incat cresterea cotatiei este improbabila. In alta ordine de idei, stocul de sisteme din aluminiu cu valoare adaugata mare, existent in principalele porturi japoneze (Yokohama, Nagoya si Osaka), s-a majorat cu 2,9% (sau 6.300 de tone) in mai a.c., ajungand la 225.400 de tone (in raport cu precedentele 30 de zile), ceea ce inseamna un nivel-record al ultimelor sapte luni, reflectand atat o intarziere a livrarilor efective, cat si majorarea importului. In acelasi timp, in China productia medie zilnica de aluminiu primar s-a situat in mai a.c. la 49.700 de tone, fata de 48.400 tone in aprilie, dupa cum indica datele provizorii publicate de Institutul International al Aluminiului (IAI). Astfel, nivelul total al fabricatiei in intervalul de raportare s-a marit la 1,54 milioane de tone, comparativ cu 1,45 milioane de tone in cele 30 de zile anterioare sau cu 1,41 milioane de tone in mai 2010. Specialistii pietei chineze sustin, insa, ca sezonul estival va reprezenta o perioada in care productia de aluminiu la multe unitati se va opri partial, pe fondul cresterii pretului la energie si masurilor ample de rationalizare a consumului de electricitate, al carui punct maxim anual se inregistreaza de obicei in august. Unitatile de fabricatie a aluminiului primar sunt mari consumatoare de curent electric si este evident ca acestea vor deveni tinta guvernului de la Beijing, in efortul sau de a asigura in mod prioritar energie pentru persoanele fizice. In ceea ce priveste perspectivele pentru anul 2020, afirmatia conducerii Alcoa, conform careia cererea de aluminiu se va dubla in urmatorul deceniu, este sustinuta si de managementul unuia dintre cei mai importanti fabricanti europeni de elemente prelucrate si aluminiu primar, respectiv Amag – Austria Metall AG. Pentru Gerhard Falch, directorul general al concernului austriac implicat in productia de aluminiu sub forma de role, aliaje turnate in lingouri etc., "majorarea puternica a comenzilor va fi observata, insa, numai in domeniile industriale in care se prognozeaza o crestere a nivelului de utilizare a acestui metal usor, cum ar fi: sectorul autoturismelor (de lux), cel aeronautic/aerospatial, piata de ambalaje si altele. Pentru ca nivelul cererii sa fie cu 100% mai mare fata de cel din prezent ar fi, insa, necesar sa se consemneze o rata anuala si continua de ascensiune cu 7% in urmatorii 10-12 ani. Consideram ca actualmente sunt indeplinite toate conditiile pentru ca aceasta estimare sa devina realitate, astfel incat premisele de sporire a livrarilor sunt extrem de favorabile". Informatii suplimentare, la www.lme.com
 
TSV
ABONARE REVISTE
rehau
SISECAM
Editia
MARTIE/APRILIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

hospice doneaza
simonswerk left