Structura activitatii companiei P.M.S. International, din judetul Bacau, a inregistrat modificari in 2023, scazand ponderea comercializarii profilelor din PVC si majorandu-se cea a reperelor din aluminiu. „Vanzarile de profile din PVC, care au avut in 2022 o contributie de aproximativ 50% la cifra totala de afaceri, au ajuns la 20% in 2023, iar cele ale reperelor din aluminiu, de la 10% in 2022, au ajuns la 20% in 2023. Diferenta a revenit vanzarilor de tamplarie termoizolanta din PVC si aluminiu (30%), precum si comercializarii unei game complete de accesorii si sisteme dedicate executiei tamplariei termoizolante, ce include spume poliuretanice (3%), glafuri, paneluri, manere, sisteme tip «broasca», panouri sandwich si utilaje PMS. O alta schimbare care a intervenit in activitatea proprie a fost aceea ca am renuntat la productia geamului termoizolant si ne axam acum pe derularea, in cele mai bune conditii, a operatiunilor de productie a ansamblurilor termoizolante, in conditiile in care cele mai mari dificultati le intampinam cu forta de munca. In 2023, am lucrat cu o echipa formata din zece lucratori din Nepal, insa anul acesta intampinam dificultati cu formalitatile necesare si cu birocratia din Romania, pentru a putea colabora in continuare. Pe segmentul profilelor din PVC, comercializam profile cu 4 si 5 camere de izolare, cel mai bine vandute fiind, in ultima perioada, cele pentacamerale. Totodata, am indeplinit predominant solicitari pentru nuantele de alb, desi in portofoliul propriu se regasesc profile in toate nuantele din gama RAL. Putem spune ca, in general, cererea pentru profilele din PVC a inregistrat, totusi, un nivel relativ stabil. Ne livram produsele pe plan national si ocazional in Germania. Pe plan intern, detinem, in prezent, sase depozite, in Bacau, Piatra Neamt, Onesti, Roman, Suceava si Vaslui. In timp ce anul trecut am investit in extinderea flotei auto si am adoptat masuri de consolidare a bunelor relatii cu firmele din constructii, in 2024 ne vom axa, in principal, pe mentinerea activitatii la parametri optimi”, a declarat Deniz Fatma Solak, administratorul P.M.S. International. Informatii suplimentare, la
www.termopancenter.ro