Fereastra - Portal de afaceri - revista de specialitate pentru furnizorii de sisteme si producatorii de tamplarie din PVC, Aluminiu si lemn stratificat cu geam termoizolant. Aici gasiti informatii utile despre: ferestre, usi, pereti cortina, termopane, geam termopan, etc.

Fereastra
Joi, 21 Noiembrie 2024
Hilti
Home - Stiri - Furnizori de Sisteme - REHAU ARTEVO: Fictiunea devine realitate!
REHAU ARTEVO: Fictiunea devine realitate!
Furnizori de sisteme Publicat de Ovidiu Stefanescu 15 Nov 2024 06:30
Noul si revolutionarul sistem premium ARTEVO, de la Rehau, stabileste noi standarde in materie de design, dimensiuni, productivitate si sustenabilitate. "Omenirea se confrunta cu mari provocari in incercarea de a modela viitorul intr-un mod in care acesta sa merite sa fie trait. Planeta are nevoie de solutii orientate spre viitor pentru ca, pentru a pregati ziua de maine, ziua de astazi este decisiva! Suntem constienti de aceasta responsabilitate si ne confruntam cu numeroase provocari, care sunt atat fata de planeta noastra, cat si fata de generatia urmatoare si, concomitent, fata de partenerii nostri de afaceri. Tinand cont de aceste aspecte, inovam si dezvoltam produse si servicii care sa ne permita sa putem modela viitorul in mod mai responsabil si mai durabil. ARTEVO este o dovada in plus a acestei forte inovatoare si a promisiunii marcii noastre. Este vorba despre primul sistem de ferestre premium cu performante la 360 de grade, care stabileste noi standarde. Cu ARTEVO, partenerii REHAU se afla in pole-position", sustine Paul Chipriean, Director of Window Solutions Division, REHAU Romania.
 
Vizionar - ARTEVO deschide optiuni si modele de afaceri complet noi.
Inspirational - Pentru cele mai inalte cerinte estetice.
Productiv - ARTEVO faciliteaza in mod semnificativ productia de ferestre si extinde gama de aplicatii.
Inovator - Folia Low-E (de joasa emisivitate) aflata in curs de brevetare si materialul compozit din fibre RAU-FIPRO X concura la obtinerea unor performante ridicate de termoizolare.
Unic - Noile tehnologii se imbina intr-un sistem de 360 de grade, cu o multitudine de valori adaugate individual.
Sustenabil - Incluzand materiale reciclate in miezul profilului atat pentru reperele principale, cat si pentru baghete, precum si folia Low-E care este la randul sau complet reciclabila, ARTEVO garanteaza o sustenabilitate consecventa.
Cand mai putin devine mai mult
Expertiza REHAU in ceea ce priveste materialele si tehnologia face posibila o crestere a performantei concomitent cu o folosire extrem de eficienta a resurselor. Prin utilizarea optimizata a materialului de inalta performanta RAU-FIPRO X suprapusa peste remarcabila experienta tehnologica a REHAU, sistemul ARTEVO redefineste complet limitele posibilului. Integrarea materialului compozit din fibre in intreaga sectiune transversala a profilului asigura un transfer de sarcina absolut uniform si fiabil. Zonele de forta din peretii exteriori ofera stabilitate si rigiditate suplimentara la torsiune. Rezultatul obtinut este reprezentat de design, confort, siguranta si sustenabilitate la un nou nivel. Coeficientul de transfer termic la nivelul ramei in varianta standard, fara otel, ajunge la 0,97 W/(m²K). Profilele ARTEVO permit realizarea de elemente de tamplarie cu o inaltime a canatului de pana la 2,40 m, fara a fi necesare masuri structurale suplimentare. Aceasta lucru inseamna ca fabricarea componentelor are loc intr-un timp mult mai scurt. Din punct de vedere al aspectului, profilele ARTEVO au un design cubic, fiind simetrice, cu reborduri extrem de subtiri. Razele si unghiurile mici de curbura le confera astfel un design modern si contemporan. 
Sustenabilitate de neegalat
In prezent, profilele REHAU contin deja pana la 75% adaos de material reciclabil. Pentru prima data, sistemul include, de asemenea, materiale reciclabile in baghetele de geam termoizolant. In directia cresterii eficientei energetice actioneaza inclusiv folia inovatoare Low-E, care reduce radiatia termica la 5% si previne transmisia de caldura prin convectie in camerele sistemului. Astel, coeficientul de transfer termic al profilelor echipate cu aceasta tehnologie ajunge pana la 0,81 W/m²K. Un alt avantaj este reprezentat de faptul ca ansamblurile de ferestre fara elemente de ranforsare din otel (care asigura, in mod traditional, stabilitatea dimensionala) sunt cu pana la 40% mai usoare fata de modelele clasice.
 
Ansambluri cu inaltimi de pana la 2,8 metri in variante albe si colorate
ARTEVO beneficiaza de o platforma de sistem comuna cu REHAU SYNEGO AD si MD. Acest lucru inseamna ca, de exemplu, atat profilele suplimentare, cat si pragurile sunt identice pentru toate sistemele. Referitor la finisaj, sistemul asigura o libertate absoluta de proiectare. Cu aspect de lemn sau de aluminiu, infoliate, lacuite sau placate cu aluminiu, ferestrele ARTEVO ofera posibilitati multiple in planul creativitatii si al functionalitatii. Integrarea materialului compozit din fibre de inalta performanta RAU-FIPRO X in intreaga sectiune transversala a profilului, in combinatie cu armatura din otel si tehnologia de lipire a sticlei, permite realizarea de elemente cu inaltimi de pana la 2,80 m atat in varian­ta alb, cat si color. Grosimea maxima a pachetului de geam termoizolant este de 56 mm, pentru ferestrele fixe si cele cu canat clasic, respectiv de 72 mm pentru ansamblurile cu canaturi coplanare. Aceste valori ofera posibilitatea instalarii unor vitraje avand caracteristici superioare de termo - fonoizolare. 
"Best of the Best" la Iconic Awards, acordat ARTEVO de Consiliul german pentru Design
La editia din acest an a Iconic Awards, REHAU Window Solutions a obtinut distinctia "Best of the Best", in cadrul categoriei "Product - Building Technologies", pentru ARTEVO. Premiul, acordat de Consiliul german pentru Design (Rat für Formgebung), care recompenseaza cele mai bune realizari in arhitectura, solutii inteligente de renovare si revitalizare, design interior si de produs, subliniaza angajamentul pe care REHAU Window Solutions il are de zeci de ani fata de inovatie in design si, in acelasi timp, evidentiaza eforturile constante ale companiei de a pune pe piata ferestre pentru o viata mai buna, toate produsele fiind dezvoltate avand in prim-plan principiul sustenabilitatii. "ARTEVO obtine aceasta distinctie internationala, pozitionandu-se drept o solutie de top in materie de ferestre sustenabile. Distinctia primita valideaza dorinta noastra de a veni cu un raspuns ferm privind standardele NZEB si mai apoi ZEB, stabilite de Uniunea Europeana si de a ajuta oamenii sa reduca risipa energetica gratie proprietatilor izolatoare ale sistemului ARTEVO. Suntem mandri ca eforturile ne sunt recunoscute si in cele mai de seama competitii internationale dedicate constructiilor si inovatiilor in design interior", afirma Paul Chipriean. La randul sau, Frank Zimmermann, Chief Technology Officer (CTO) al REHAU Window Solutions sustine ca "distinctia primita la Iconic Awards 2024 subliniaza din nou ca REHAU Window Solutions este mereu alaturi de arhitecti si ingineri proiectanti. Cu ARTEVO, acestia se pot bucura de promisiunea performantei la 360 grade a sistemului inovator de ferestre, care ofera stabilitate maxima prin utilizarea materialului compozit armat cu fibra de sticla RAU-FIPRO X si a profilelor deosebit de inguste pentru a obtine cat mai multa lumina naturala. Sunt deosebit de mandru de aceasta performanta, deoarece am obtinut-o printr-un concept de produs deosebit de sustenabil. In plus, premiul Iconic Award reprezinta o recunoastere pretioasa a muncii asidue pe care echipa de proiect a depus-o". 
 
***
Dupa doar un an de la lansarea oficiala pe piata din Romania, ARTEVO, respectiv ARTEVO Terra - sistemul de profile bazat pe performanta de 360 de grade a celui clasic - au primit trei premii pentru eforturile de a sustine principiul sustenabilitatii pe piata de tamplarie. Grupul REHAU genereaza o cifra de afaceri anuala de peste 4,5 miliarde euro prin productia si comercializarea de solutii pe baza de polimeri. In cadrul companiei independente REHAU Industries activeaza peste 12.000 de angajati, in mai mult de 150 de locuri din intreaga lume, ce depun un efort comun de a imbunatati viata clientilor, prin utilizarea de tehnologii inovatoare pentru sectoarele constructiilor, ferestrelor, mobilierului si industriei. 
 
SISECAM
ABONARE REVISTE
TSV
rehau
Editia
OCTOMBRIE 2024!
- pe site -
 

Autentificare

Editia
SEPTEMBRIE 2024!
- pe site -
 
hospice doneaza
simonswerk left